Încep să pierd cam orice conexiune cu cei din jurul meu,cred că în curând voi pierde conexiunea şi cu mine însămi.Sper că nu va fi totuşi atât de grav şi mă voi putea opri din alergătura asta bezmetică & obositoate,înainte să ajung prea departe.
Aştept să nu mai aştept nimic.
"Astept sa nu mai astept nimic". Pai ce pot spune, asa ai inceput bine...asta trebuie sa incep sa fac si eu. Nu stiu cand va inceta toata agitatia asta din tot ce ma inconjoara si din mine/noi...agitatia din ochi, din degete, din inima plăpandă, din frunze, din ploaie, din mers, din crengi, din vreme, din cer...Acum tot ce simt, este respiratia-mi grea ca plumbul...care ma apasa groaznic pe umeri...
RăspundețiȘtergere