Pescăruşul.

Dacă aş putea alege să mă nasc a doua oară aş alege să mă nasc un pescăruş. Aş bate marea-n lung si-n lat ascultând vântul cum îmi şopteşte-n zbor poveşti triste despre marinari trişti şi iubirile lor triste. Marea mi-ar fi mireasă, şi mamă, şi soră şi-n ea m-aş răcori când arşiţa mi-ar arde penele. Aş râde cu soarele când răsare colorat şi aş plânge cu el când noaptea îl doboară. Uneori, aş poposi pe bărci sau vapoare cu nume de femei frumoase şi cuminte aş privi la oameni. Ei s-ar uita la mine şi ar zâmbi.."ce pescăruş frumos!".. Pescarii ar vorbi cu mine, beţi de atâta singurătate, iar eu i-aş asculta şi le-aş spune poveştile lor altor pescăruşi ca mine, ca să ştie că oamenii sunt fiinţe triste uneori, şi când au ocazia, să le ţină şi ei companie pescarilor, măcar pentru puţin timp.

Iar când marea mea ar deveni prea trisă, mi-aş lua zborul spre alte mări, şi alţi pescari, şi alte vapoare.