
După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă
între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că amorul nu
înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e
sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să inveţe că
săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promistiuni, şi aşa
omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg
deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în
ASTĂZI şi ACUM, pentru că terenul lui MÂINE este prea nesigur pentru a
face planuri şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care
se opresc însă la jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura
cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe
să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în
loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că
într-adevăr poate suportă, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e
valoros, şi omul învaţă şi învaţă ... şi cu fiecare zi învăţa. Cu
timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor
bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la
trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu
defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată
fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti
alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt
număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai
târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul
înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot
restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e
ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufleţele cu
adevărat mari o pot face. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un
prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fi la
aceeaşi intensitate. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit
cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai
lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de
fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îţi dai seama
că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau
mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate,
ridicate la pătrat. Cu timpul înveţi ca grăbind sau forţând lucrurile
să se petreacă, asta va determina ca în final, ele nu vor mai fi aşa
cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era
viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul
vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi
vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi
nu mai sunt.Cu timpul vei învăţa ca încercând să ierţi sau să ceri
iertare, să spui că iubeşti, să spui ca ţi-e dor, să spui că ai
nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai
are nici un sens.
Dar din păcate, se învaţă doar cu timpul...
by Jorges Luis Borges
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu